Sistemul nervos: Sfaturi medicale și importanța analizelor de laborator

19 sept. 2024
Sistemul nervos: Sfaturi medicale și importanța analizelor de laborator

Sănătatea sistemului nervos este strâns legată de starea generală a întregului organism. Problemele la nivelul altor organe pot avea un impact semnificativ asupra funcționării sistemului nervos, provocând simptome și complicații ce necesită atenție medicală imediată. De exemplu, problemele ficatului, rinichilor sau metabolice pot influența negativ sănătatea creierului și a nervilor periferici. Astfel, pentru o evaluare completă și precisă a stării de sănătate neurologică, este esențial să se examineze și starea altor organe și sisteme. Pornind de la această premisă, Clinica Sante a elaborat Pachetul Neurologic – făcut să ofere o imagine detaliată a funcționării sistemului nervos, monitorizând nu doar starea acestuia, ci și a organelor esențiale care pot influența sănătatea neurologică. În acest articol, medicul terapeut-neurolog de la Clinica Sante, Margareta Pitonov, subliniază importanța identificării precoce a simptomelor neurologice și a înțelegerii cauzelor care le-au declanșat.

Simptome și semne timpurii ale problemelor neurologice

Problemele neurologice se pot manifesta printr-o varietate de simptome, unele dintre ele fiind frecvent întâlnite și ușor de recunoscut. „Printre cele mai comune simptome se numără cefaleea, amețeala, amorțeala, insomnia, fatigabilitatea. Corpul nostru este un tot întreg. Dacă apar durerile de cap, trebuie să cercetăm de unde au început aceste probleme la cap. Au apărut din cauza dereglărilor de ritm al vieții, din cauza unei patologii a organelor abdominale sau din cauza unor traumatisme. Nu poți face un tratament corect fără să cunoști cauza problemei”, menționează medicul terapeut-neurolog, Margareta Pitonov.

  • Slăbiciunea sau pierderea forței musculare într-o anumită parte a corpului poate fi, de asemenea, un simptom al problemelor neurologice. Aceste simptome pot fi asociate cu accidente vasculare cerebrale, scleroza laterală amiotrofică (SLA) sau alte afecțiuni neurodegenerative.
  • Dificultățile de coordonare a mișcărilor și pierderea echilibrului pot sugera disfuncții ale cerebelului sau ale altor părți ale creierului implicate în controlul motor. Aceste simptome pot apărea în cazul bolii Parkinson sau ataxiei.
  • Problemele de vedere cum ar fi vederea încețoșată, pierderea vederii periferice sau vederea dublă, pot fi semne ale unor afecțiuni neurologice. Aceste simptome pot fi cauzate de probleme cu nervul optic sau alte structuri cerebrale implicate în procesarea vizuală.
  • Dificultățile de vorbire cum ar fi vorbirea îngreunată, incapacitatea de a găsi cuvintele potrivite sau schimbarea tonului vocii, pot fi simptome ale accidentelor vasculare cerebrale sau ale altor afecțiuni care afectează zonele creierului responsabile de limbaj.
Simptome și semne timpurii ale problemelor neurologice

Analize incluse în pachetul neurologic

Analize incluse în pachetul neurologic

Pachetul Neurologic de analize include 14 teste de laborator esențiale ce asigură o monitorizare precisă și detaliată a diferitelor funcții ale organismului. Unul dintre testele importante din acest pachet este cel al trigliceridelor serice, care măsoară nivelul de grăsimi din sânge. Acest test este esențial pentru evaluarea riscului de boli cardiovasculare care pot afecta circulația sanguină către creier.

Analizele de TGO/AST și TGP/ALT sunt enzime hepatice ce oferă informații despre sănătatea ficatului. Disfuncțiile hepatice pot avea un impact semnificativ asupra sistemului nervos, iar monitorizarea acestor enzime ajută la identificarea problemelor hepatice.

Ureea serică este o altă analiză importantă ce face parte din acest pachet. Evaluarea nivelului de uree este importantă pentru detectarea problemelor renale sau metabolice. Funcția renală adecvată este importantă pentru menținerea unui mediu intern stabil și prevenirea acumulării de toxine care pot afecta sistemul nervos.

Testul de lipide totale serice oferă o imagine de ansamblu asupra profilului lipidic al unei persoane. Această analiză ajută la identificarea riscului de ateroscleroză, iar o sănătate cardiovasculară bună este esențială pentru asigurarea unui flux sanguin optim către creier.

În plus, pachetul include și analiza VLDL colesterolului. Colesterolul cu densitate foarte mică (VLDL) este un tip de grăsime din sânge care poate indica riscul de boli cardiovasculare. Monitorizarea VLDL este importantă pentru prevenirea complicațiilor neurologice legate de circulația sanguină deficitară.

De ce este recomandat Pachetului de analize neurologice

„Unul dintre principalele avantaje este faptul că acest pachet ne permite să stabilim diagnosticul precis și rapid. Rezultatele analizelor incluse în acest pachet sunt gata înt-o zi”, susține medicul terapeut-neurolog, Margareta Pitonov.

În plus, acest pachet de analize este util pentru evaluarea riscului. Prin testele efectuate, medicii pot identifica pacienții cu un risc crescut de a dezvolta afecțiuni neurologice sau cardiovasculare și pot recomanda măsuri specifice pentru reducerea acestui risc. Astfel, pacienții beneficiază de o abordare personalizată și de măsuri preventive adaptate nevoilor lor individuale.

Bolile ce pot fi depistate grație Pachetului neurologic

Pachetul de analize neurologice permite identificarea precoce a mai multor afecțiuni care pot afecta funcționarea sistemului nervos, cum ar fi:

  • Neuropatia diabetică – o complicație a diabetului care afectează nervii periferici. Nivelurile anormale de glicemie, detectate prin testele incluse în pachet, pot indica riscul de dezvoltare a acestei afecțiuni, permițând intervenții preventive.
  • Ateroscleroza – o afecțiune caracterizată prin îngustarea arterelor din cauza acumulării de plăci de aterom. Testele lipidice, precum colesterolul total, HDL, LDL și trigliceridele, ajută la evaluarea riscului de ateroscleroză, care poate reduce fluxul sanguin către creier, afectând astfel funcția sistemului nervos.
  • Encefalopatia hepatică – o disfuncție cerebrală cauzată de insuficiența hepatică. Analizele bilirubinei și ale enzimelor hepatice (TGO/AST și TGP/ALT) pot identifica problemele hepatice care pot duce la această afecțiune, oferind posibilitatea de a interveni înainte ca simptomele să devină severe.
  • Boala renală cronică – o afecțiune ce poate avea un impact major asupra sistemului nervos prin acumularea de toxine în sânge. Testele de creatinină și uree serică sunt esențiale pentru detectarea disfuncțiilor renale, permițând identificarea problemelor înainte ca acestea să afecteze negativ creierul.
Bolile ce pot fi depistate grație Pachetului neurologic

Întrebări frecvente

Ce trebuie să fac dacă am simptome neurologice?

Dacă observi simptome precum dureri de cap severe, slăbiciune bruscă, probleme de vedere sau dificultăți de vorbire, este important să consulți un medic neurolog pentru o evaluare detaliată și diagnosticare promptă.

Cum se poate diagnostica o afecțiune neurologică?

Diagnosticul se bazează pe evaluarea simptomelor, analiza rezultatelor testelor de sânge și, uneori, imagistică cerebrală sau alte teste specializate. Un medic neurolog poate interpreta rezultatele și poate recomanda tratamente adecvate.

Cum pot afecțiunile altor organe afecta sistemul nervos?

Disfuncțiile hepatice, renale și metabolice pot influența negativ sănătatea sistemului nervos prin acumularea de toxine sau prin afectarea fluxului sanguin, ceea ce poate duce la simptome neurologice precum confuzie sau dureri de cap. Luând în calcul acest aspect specialiștii medicali de la Clinica Sante au elaborat pachetul neurologic de analize. Pachetul este la preț promoțional, include 14 analize de laborator, iar rezultatele sunt gata într-o singură zi.

Ce analize depistează bolile neurologice?

Bolile neurologice pot fi depistate printr-o serie de analize de laborator care evaluează funcțiile organismului ce pot influența sănătatea sistemului nervos. Acestea includ teste pentru funcția hepatică (TGO/AST, TGP/ALT), funcția renală (uree serică), profilul lipidic (trigliceride serice, lipide totale, VLDL colesterol) și nivelul glicemiei. Pachetul neurologic de la Clinica Sante integrează aceste 14 analize esențiale, oferind o imagine completă și rezultatele într-o singură zi, facilitând astfel diagnosticarea precoce și intervenția rapidă.

EXPLOREAZĂ-ȚI
CORPUL
COMANDĂ
ONLINE -15%