Durerea de cap nu se rabdă! Vezi de ce

10 dec. 2021
Medic neurolog chisinau
Svetlana Socican

Durerea de cap poate semnala o listă vastă de afecțiuni, inclusiv la copii, femei însărcinate, adulți. Adresarea la medicul neurolog este iminentă dacă durerile persistă sau dacă  devin sâcâitoare. Despre cauze și diagnosticul detaliat, despre pastile magice și remedii asociate, ne spune Dr. Svetlana Socican, medic neurolog la Clinica Sante Moldova.

Cauzele durerilor de cap

„Durerile de cap au foarte multe cauze. Acestea sunt, de fapt, niște tulburări biochimice în creier și ele pot fi de diferită natură: primare și secundare. Doar un medic neurolog sau terapeut va fi în stare să stabilească geneza lor. Dacă vorbim de cele primare – atunci cauza acestora este neapărat sistemul nervos. În cazul durerilor de cap secundare avem de-a face cu o altă boală și sistemul venos suferă secundar, ca efect al altei boli. Orice maladie în organism poate da o tulburare metabolică și atunci avem dureri de cap”, spune medicul neurolog.

Tipul durerilor de cap

„Durerile de cap primare sunt pur neurologice și ele sunt foarte răspândite: migrena neurologică, cefaleea cluster și cefaleea de tip tensional (psiho-emoțională, încordarea psiho-emoțională). Dacă după un șir de investigații clinice vedem că sistemul nervos nu are o problemă neurologică, atunci, împreună cu un alt medic specialist vedem care ar fi cauza. Ne pot ajuta medicul terapeut, alergolog (foarte des alergiile dau dureri de cap), cu un medic gastrolog, un medic imunolog, chiar și psihiatru pentru a determina corect de ce persoană are dureri de cap”, a menționat Dr. Svetlana Socican.

Femeile – mai predispuse la cefalee?

„Și bărbații suferă, însă ei mai puțin se adresează. Bărbații cred că trebuie să fie rezistenți și să rabde, spunând că aceasta e o simplă oboseală sau e de la timp… Orice persoană sănătoasă nu trebuie să simtă schimbarea timpului – organismul trebuie să aibă un tonus vascular și vegetativ care se adaptează ușor vremii. Însă femeile se adresează mai des la medic cu dureri de cap, deoarece ele sunt mai emotive, pot avea mai des stări depresive, care, la fel, cauzează dureri de cap. În cazul femeilor, avem și dureri de cap pe fon hormonal: migrena premenstruală, dureri de cap la adolescente, în perioada de menopauză, în alăptare sau în sarcină – toate sunt dureri metabolice, care sunt cauzate de echilibrul dintre diferite substanțe în organism”, ne mai spune medicul neurolog de la Clinica Sante Moldova.

Ce face diferență în diagnostic

„Bineînțeles anamneza, istoricul bolii – pacientul povestește, iar medicul ascultă atent. Al doilea pas îl reprezintă investigațiile de laborator, dopplerografia vaselor sangvine, tomografia (imagistica), röntgenologia – totul împreună se analizează la o a doua consultație și putem pune un diagnostic mai exact. Însă conversația cu pacientul este cheia, pentru a ne da seama ce alte boli mai are, cefaleea fiind pentru populația noastră foarte răspândită.”

Ce conține „pachetul neurologic”

„Un set de analize, pentru un pacient care se adresează cu dureri de cap la medic, va fi diferit, în funcție de vârstă. Dacă este un copil sau un adolescent, atunci mai mult ne interesează prezența sau lipsa anemiei, cum stăm la capitolul paraziți intestinali – cauză mai frecventă în cazul copiilor, decât a maturilor; la copii în ultima perioadă mai des întâlnim pancreatita cronică, cauzată de alimentația incorectă, care la fel dă dureri de cap; verificăm dacă sunt schimbări gastrice, analizăm probele ficatului și pancreasului ca să vedem dacă nu avem de-a face cu o intoxicații, care dă dureri de cap.

Dacă este o persoană matură și cunoaștem că are tensiunea arterială ridicată, atunci în audierile paraclinice ne interesează colesterolul, nivelul de glucoză, care este starea vaselor (circulația sângelui). Sunt mulți indici care ne arată starea vaselor sanguine, care, odată ce prezintă schimbări, vor da dureri de cap. Mai nou, avem cefalee care persistă și până la 2-3 luni după Covid-19, la pacienții care au suferit forme mai grave sau au patologii asociate”, explică medicul neurolog.

Pastila magică împotriva durerii de cap – soluție reală sau reclamă

„Există foarte multe preparate. Nu contează ce gen de durere acuză pacientul, pentru o primă stare de bine noi prescriem antiinflamatoare – acestea participă la tratamentul mai multor afecțiuni. De la 0 ani și până la vârstă mai înaintată recomandăm ibuprofen – uneori participă și la tratament, alteori însă este doar ca analgezic. Dar uneori nu ajută medicamentul, deoarece în cazul durerilor de cap cauzate de o stare psiho-emoțională, ibuprofenul își va face efectul pentru un timp foarte scurt sau deloc. Aici avem nevoie de relaxant, un preparat care să relaxeze mușchii. Tratamentul durerilor de cap este individual, totuși, iar pe alocuri ibuprofenul este chiar contraindicat: în astmul bronșic, în alergii, în caz de ulcer stomacal”, precizează Dr. Svetlana Socican.

Dureri de cap matinale

„Excluzând mahmureală, durerile de cap matinale sunt cel mai greu de analizat pentru neurologi. Și migrenă poate da dureri de cap matinale, dar și o tumoare pe creier – la fel.  Trebuie, în acest caz, să excludem tensiunea arterială și o eventuală tumoare cerebrală și abia apoi deja putea să punem alt diagnostic. Și, o paranteză: migrena este o maladie genetică, legată de metabolism, respectiv e foarte greu de tratat. Nu vom avea vindecare completă. Putem obține doar o remisie, cât se poate de stabilă”.

5 stegulețe roșii sau când ne adresăm medicului

„Întrebarea frecventă a tuturor este: când ne adresăm medicului? Neurologii au așa numitul cod al celor 5 stegulețe:

  • DUREREA A SCHIMBAT CARACTERUL. Durerea era difuză, acum s-a localizat pe jumătate de cap sau invers, era pe jumătatea capului, acum a devenit difuză.
  • a apărut o DURERE ENORMĂ, ca o lovitură greu suportabilă – trebuie să ne alarmeze.
  • DUREREA MATINALĂ sau care nu era, dar devine matinală – iarăși trebuie să ne pună în gardă.
  • apar TULBURĂRI de CUNOȘTINȚĂ. Durerea adesea se asociază cu grețuri, vomă sau alte semne, însă apar și schimbările de conștientizare, amețeala, pierderea firului logic.
  • și desigur PIERDEREA CUNOȘTINȚEI (leșinul) – trebuie să ne facem griji și să apelăm imediat la medic.

Niciodată numai o pastilă sau chiar cea mai bună cură de tratament (chiar și intravenos) nu este suficientă. Nu există pastilă de aur, nu există cură de tratament ideală – e nevoie să ne schimbăm orarul de zi. Da>că s-a ajuns la cefalee, noi ceva trebuie să schimbăm în modul nostru de viață, să atragem atenție sporită somnului nostru, a somnului calitativ, a orelor dormite până la orele 00:00 noaptea. Toate sunt cauzate de schimbări biochimice, metabolice ale creierului, iar pentru a-l oxigena, noi avem nevoie de mișcare, aerisire, sport sau simple exerciții ușoare și aer curat. Și alimentația contează foarte mult, aportul de apă, alimentele atent selectate și anume de asta, neurologul nu lucrează mai niciodată singur în tratament, ci asociat cu gastrolog, imunolog, alergolog și alți specialiști. Durerea de cap nu trebuie răbdată, pentru că atunci când ne doare un organ – putem să mai răbdăm, însă dacă durerea este la creier, cap – ea va merge în cascadă și va degenera în alte probleme de sănătate mult mai grave”, ne-a mai spus în final Dr. Svetlana Socican, medic neurolog la Clinica Sante Moldova.

Medicul neurolog Svetlana Socican, poate fi găsit la Centrul Medical Clinica Sante din Chișinău, str. Izmail nr.84.

Programare: 078 11 99 55/ 022 66 72 66

Pagina de Facebook: Clinica Sante Moldova

Clinica Sante a lansat campania de informare „Zece pentru SĂNĂTATE”. Astfel medicii Clinica Sante, în cadrul interviurilor realizate de reporterii AGORA, vor răspunde la întrebările care „dor” cel mai mult. Dacă ai și tu o întrebare la medicii Clinica Sante o poți expedia pe [email protected]. Să aveți o sănătate de nota 10!

EXPLOREAZĂ-ȚI
CORPUL
COMANDĂ
ONLINE -15%