Unele simptome din perioada sarcinii pot fi periculoase pentru sănătatea copilului și a mamei.
Medicii recomandă viitoarelor mămici să fie atente și să monitorizeze tot ce simt nou, mai ales în primul trimestru. Care simptome din sarcină sunt alarmante, ne-a spus medicul ginecolog la Clinica Sante, Elena Lupan
Odată instalată o sarcină, aceasta are anumite simptome normale pentru o gravidă, dar și altele care ar trebui să o pună în gardă. Totuși, viitoare mămică nu ar trebui să ia decizii pe cont propriu, întrucât nu cunoaște în ce moment anume riscă cu sarcina, de aceea trebuie să discute simptomele cu medicul ginecolog.
”Unul dintre cel mai des întâlnite simptome, sunt eliminările sangvinolente (cu sânge) din căile genitale, care pot fi de diferit grad de severitate. De la eliminări care pacienta abia, abia le vede pe absorbant, până la eliminările abundente, sangvinolente. Acestea pot să ne vorbească despre mai multe probleme. Încă un semn de alarmă este apariția febrei. Poate fi diferită: poate însemna o infecție virală, poate fi o problemă de rinichi. Un semn care la fel îngrijorează sunt durerile abdominale, întrucât cauzele acestor dureri la fel pot fi diferite: anumite intervenții chirurgicale din trecut, apendicita care deseori se întâlnește în sarcină, poate fi o colică intestinală, poate fi un semn de iminență de întrerupere a sarcinii, poate fi un semn de sarcină ectopică, sarcină care se dezvoltă în afara uterului. Încă un semn nefavorabil este urinarea frecventă și dureroasă, care poate să vorbească despre o patologie a căilor urinare care o are pacienta, despre debutul unei pielonefrite sau cistite”, a punctat medicul ginecolog Elena Lupan.
Toxicoza este una din cele mai des întâlnite simptome în sarcină, totuși aceasta poate fi semn de alarmă, în unele cazuri: „Când pacienta are acuze la vome frecvente, repetate, mai mult de 5 ori pe zi, care duc la pierderea în greutate este un semn de alarmă și, deseori, necesită internarea pacientei în spital. Și cefaleea severă nu este binevenită, starea de amețeli puternice sau leșin, toate sunt semne nefavorabile pentru sarcină”.
Unele simptome totuși nu ar trebui să îngrijoreze viitoarea mămică. ”Stări când pacienta dimineața are ușoare grețuri, poate să aibă vomă până la 3 ori pe zi care nu afectează starea generală, are somnolență, slăbiciune generală, schimbarea gustului, poftei de mâncare este ceva normal pentru femeia însărcinată”, amenționat ginecologul Elena Lupan.
O serie de analize sunt binevenite în primul trimestru de sarcină pentru evaluarea stării de sănătate a gravidei. Care sunt acestea puteți citi în articolul: Zece investigații importante în primul trimestru de sarcină
Elena Lupan, medic Ginecolog Clinica Sante pentru Mame și Copii, Chișinău, sectorul Botanica.
Programare: 079 774 414
Linia verde Clinica Sante: 022 667 266