Copiii de la grădinița ”Steluța” descoperă lumea medicală la Clinica Sante Ungheni

27 nov. 2023

Clinica Sante din Ungheni, amplasată pe adresa str. Romana nr.35/E, și-a deschis cu drag ușile pentru grupa de copii de la Instituția de Educație Timpurie „Steluța”. Acești mici preșcolari au avut oportunitatea de a descoperi în detaliu universul medical, fiind ghidați în această călătorie a sănătății de către asistentele medicale, medicul pediatru și un ecografist.

Cu grijă și dăruire, clinica Sante a decis să ofere copiilor ocazia de a descoperi mediul medical, dorind să le ofere o perspectivă mai apropiată și mai prietenoasă asupra instituțiilor medicale.

Copiii au avut astfel ocazia să parcurgă întregul proces, începând cu primirea la recepție, sala de recoltare, unde s-a simulat procesul de colectare a sângelui, modul în care se desfășoară o consultație la medicul pediatru, cum se măsoară copiii, cum se verifică gâtul, precum și modalitățile de ascultare. De asemenea, am făcut ultrasonografia unui copil, explicându-le apoi cu ajutorul slide-urilor cum arată organele interne. Emoții deosebite au apărut și în momentul efectuării cardiogramei. Copii erau curioși cum funcționează aparatul, cum acesta măsoară bătăile inimii. Au pus foarte multe întrebări.

copii la clinica sante
invitatii copii la clinica sante

Iurie Petriciuc, pediatru Clinica Sante Ungheni

”Am decis să le facem o invitație copiilor la Clinica Sante din Ungheni pentru ca aceștia să fie mai atrași, sa nu fie o frică față de instituțiile medicale. Copii au rămas foarte mulțumiți, au plecat cu impresii pozitive și dorința de a reveni. La final, micuții vizitatori au fost răsplătiți cu baloane și diplome de curaj. Scopul a fost atins. Copii au fost familiarizați cu centrul, le-am arătat tot ce facem în clinica noastră. Este foarte importantă o primă experiență pozitivă cu mediul medical. Acest lucru ajută foarte mult la înlăturarea fricii față de medici. Copii văd că, defapt, vizita la medic nu este atât de înfricoșătoare cum pare la prima vedere.”

Clinica Sante este implicată deseori în realizarea unor activități al căror scop este promovarea valorilor unui mod sănătos de viață. De data aceasta, în rândul preșcolarilor din grădinița ”Steluța”

Ne bucurăm de șansa de a oferi copiilor această experiență memorabilă și încurajăm activ lupta împotriva fricii față de medic. O vizită la medic nu trebuie să fie înfricoșătoare, ci mai degrabă o oportunitate de a învăța și de a avea grijă de sănătatea lor.

Clinica Sante din Ungheni oferă consultațiile medicilor specialiști cardiolog, ginecolog, pediatru, terapeut, alergolog, urolog, endocrinolog. De asemenea, aici puteți efectua analize de laborator, ultrasonografie, electrocardiograma, tratamente ginecologice, recoltare probe ginecologice/urologice, perfuzii și injecții.

Vă așteptăm și cu copilul Dvs în vizită să-i demonstrăm împreună că medicul este prietenul copilului.

EXPLOREAZĂ-ȚI
CORPUL
COMANDĂ
ONLINE